E miezul zilei
holurile azilului sunt pustii
câte o voce singulară îndepărtată
sau zumzetul vreunui televizor
amplifică liniștea
în curte tăcere
soarele pare un boÈ› de unt
pe care
te aștepți să-l vezi topindu-se
ca într-o tigaie încinsă
înghesuiți pe un petec de umbră
câțiva fumători înrăiți
își fumează țigara
pe o bancă Adriana o așteaptă pe Georgiana
sora ei
o așteaptă de câteva zile
căci trebuie să sosească dintr-o clipă în alta
în sala de mese mai e ceva viață
dacă îi poți spune viață
câteva corpuri inerte sau legănându-se
în scaune cu rotile
altele în poziții contorsionate
stau blege pe o canapea
numărând poate orele
până la următoarea masă
ori poate numărând câți dintre ei
nu au mai prins ultima masă
încet încet se lasă noaptea peste azil
porumbeii nu mai uguie
vrăbiile și-au încetat hârjoneala
luminile se sting pe holuri și în curte
rămân doar câteva lămpi colorate
înfipte în gazonul pe jumătate pârjolit
într-adevăr un loc în care să-ți găsești liniștea.